Mi-e drag sa zbor, mi-e drag sa simt bucuria, iubirea, daruirea, compasiunea. Insa zborul nu este intotdeauna lin, cad si nu o data.. ci de multe ori. Atunci ma simt umilita, ma simt neputincioasa, simt o furie de nedescris pe mine, pe viata, pe tot ceea ce ma inconjoara.
Cad acum... insa ma vad in oglinda cum cad.. ma observ si vad ca e nevoie de caderea aceasta. E neplacut, doare, dar nu ma pot opri din cadere. Mi-e frica insa stiu ca n-am putere sa imi gasesc echilibrul, nu acum.. stiu ca n-am de ales decat sa imbratisez si sa accept caderea.
Nu inteleg nimic.. dar stiu ca nu e nimic de inteles.. ma doare totul si totusi durerea nu vine din suflet, ma simt goala de energie.. si totusi undeva exista un izvor gata sa fie descoperit.
Ma uit la mine si reusesc sa fur un zambet, ma uit la mine si imi sterg lacrimile nevinovate, ma uit la mine si sadesc in ochii mei speranta.
Abandonez totul... ma las sa cad.. probabil am nevoie sa imi creasca noi aripi.
