Da.. am o marturisire sa va fac: sunt un vulcan... un vulcan de pasiune, de dorinta, de iubire. Da.. iubesc in primul rand oamenii, iar apoi tot ce ma inconjoara, iubesc VIATA. Sunt intrebata de multe ori cum reusesc sa fiu atat de expansiva, de deschisa... sunt privita ca o luptatoare, insa tot ceea ce fac este sa imi asum viata cu tot ce vine. Invat zi de zi sa fiu deschisa chiar daca pot parea vulnerabila, sa iubesc chiar daca pot fi ranita, sa risc chiar daca mi-e frica.
Sunt o figura de femeie... insa imi place ceea ce am ajuns, imi place sa ma reinventez si tin sa fiu vazuta exact asa cum sunt. Unoeri cu "crize" si "figuri in cap", alteori calda si intelegatoare. Ma bucur cand reusesc sa fiu autentica si cand ceilalti vad nu doar lumina mea.. ci si umbra mea. Debbie Ford a scris o carte interesanta pe aceasta tema.
Tot ce ne dorim noi oamenii este sa fim iubiti si acceptati pentru ceea ce suntem, cu bune, cu rele, cu defecte si calitati, cu lumini si umbre. Ce minunar ar fi daca nu am mai judeca si analiza atata si i-am iubi pe cei din jurul nostru doar pentru ca exista. E de ajuns. Va invit sa faceti o lista cu oamenii dragi din jurul vostru si sa le multumiti ca exista, ca va enerveaza, dar va si fac sa radeti, ca va supara dar o fac pentru binele vostru, ca sunt in viata voastra.
Da, sunt o femeie vulcanica.. insa e cineva care imi va stapani focul... si ma va lasa sa ard doar atat cat e nevoie. Si da... urmeaza o noua reinventare a mea.
Suntem atat de frumosi cu totii.. oare de ce nu vedem asta?
Iubiti ca si cand e prima data cand iubiti, riscati ca si cand frica a fi ceva banal, zambiti vietii si bucurati-va de oamenii care sunt prezenti in viata voastra.
