Am invatat sa sufar

Una din cele mai importante realizari ale mele in ultimul an este faptul ca am invatat sa sufar, da da.. am scris bine.. nu am invatat "ce inseamna suferinta" ci sa sufar. Nu ar exista bucurie daca nu ar exista suferinta, nu ar exista lumina daca nu ar exista intuneric, deci nu putem nega ceea ce este atat de evident. Toti suferim insa cel mai important este sa acceptam, sa intelegem si sa gestionam suferinta atunci cand ea apare in viata noastra.

Suferinta nu are NICI O LEGATURA CU CELALALT, nu are nici o legatura cu exteriorul. Suferinta este o experienta a ta personala si e important sa o imbratisezi si sa vezi de ce anume a aparut in viata ta. Noi atunci cand suferim spunem: celalalt m-a facut sa sufar, celalalt m-a dezamagit. Nimic mai neadevarat. 

Aceasta experienta a venit in viata ta pentru ca tu ai cerut-o la un nivel foarte subtil, tu ai avut nevoie de ea. Si tu suferi pentru ca afli adevaruri despre tine care dor si care era necesar sa le scoti la suprafata, sau nu TU, cel adevarat, suferi ci ego-ul tau. Imi spuneam des "am fost dezamagita", de fapt m-am amagit. Da, am ales o experienta in care m-am amagit. Celalalt vine ca o oglinda si ne este cel mai mare invatator. Suferinta in sine este cea mai importanta treapta spre evolutia noastra.

Am spus ca am invatat sa sufar.. da, pentru ca am acceptat in viata mea experiente care au durut, care m-au trezit, care m-au adus mai aproape de cine sunt eu cu adevarat. Oamenii care au intrat in viata mea si pe care acum o vreme eram suparata sau "credeam" ca m-au dezamagit, mi-au adus cele mai frumoase daruri. Cum as putea sa fiu suparata pe oamenii care m-au ajutat sa fiu mai aproape de mine? Am invatat sa le fiu profund recunoscatoare pentru ca datorita lor sunt azi unde sunt, azi inteleg viata altfel pentru ca ei au facut parte din viata mea candva. Nu am sa incetez niciodata sa ii iubesc pe acesti oameni, chiar daca iubirea mea este alta acum. O data ce un om a facut parte din viata mea, o data ce a intrat in sufletul meu, ramane acolo, face parte din istoria mea personala. Doar acceptand si binecuvandandu-mi trecutul, experientele, stiu ca pot avea prezentul si viitorul pe care mi-l doresc.

Avem multe credinte despre suferinta... mie imi placea sa fiu victima, inca mai fac pe victima :) dar cel mai important este ca imi asum. Imi spuneam.. "nu esti demna"... "uita-te la tine cum te umilesti"... oare cine se umileste?! Doar ego-ul se simte umilit... doar el te face sa amplifici suferinta. Am acceptat ca viata are si astfel de momente, iar atunci cand apare suferinta, e important sa imi invat lectia, sa plang cat am de plans, sa fac ceea ce simt ca am de facut.. (chiar sa fac pe victima :D) si sa o las apoi sa plece. Imi doream ca altii sa ma placa, ca altii sa ma valideze... tot ego-ul meu cerea astfel de validari. Eu vad suferinta ca atunci cand simti ca undeva din interiorul tau se trage un semnal de alarma.. ceea ce facem noi e ca lasam "exteriorul" sa amplifice acel semnal de alarma.. ca si cand am stat cu degetul pe sonerie pana nu mai putem. Daca ascultam acel semn, il acceptam si vedem ce ne aduce atunci deja stim cum sa gestionam orice experienta din viata noastra.

Mi se spune de multe ori: "Tu mai Delia, tu suferi?!, tu ai parte de asa experiente". Sa o lamurim si pe asta... nu ma consider si nu o sa fiu niciodata un "guru", sunt un om simplu cu o misiune speciala, acea de a-i sustine pe oameni sa se descopere si sa isi urmeze misiunea divina pe acest Pamant. Asta nu inseamna ca eu sunt IMUNA la experientele pe care le are oricare dintre noi, ba mai mult decat atat, am aceste experiente pentru a putea empatiza si a fi mai aproape de clientii mei. Cum as putea sa iti inteleg suferinta daca eu consider ca nu exista suferinta? Cum as putea eu sa te ajut pe tine daca eu as fi tot timpul ZEN si tu ai simti ca niciodata nu o sa poti sa ai starea mea?

Uitandu-ma in urma experientele mele au ajutat zeci de persoane si atunci cum sa le neg?! Nu despre asta e vorba aici.

Consider ca cea mai mare realizare a fiecaruia dintre noi nu este sa nu mai sufere ci sa stie cum sa isi gestioneze suferinta atunci cand apare. Atunci cand vrei sa nu mai suferi ramai intr-o zona de confort care din pacate nu te ajuta sa evoluezi. E ca si cand ai ramane intr-o cusca si astepti sa vina viata la tine, nu sa iti traiesti tu viata liber.

Viata mea este frumoasa datorita oamenilor care sunt sau au fost in viata mea. Eu sunt azi unde sunt datorita suferintelor prin care am trecut.

Le multumesc tuturor oamenilor care au facut sau fac parte din viata mea. Va iubesc si va binecuvantez!

Iubire (ne)conditionata

Citesc de multe ori despre iubirea neconditionata, dezinteresata, am scris si eu cateva articole despre aceasta iubire. Si sincer sa va spun, a citi, a spune ca stii, a spune ca intelegi este egal cu 0. Cred ca toti cei care vorbim, scriem despre aceasta iubire de fapt n-am trait-o.. e un ideal si ne atrage, atat. Da, e o afirmatie grea si mi-o asum. Pentru ca eu cred ca daca ai trait-o nu ai avea cuvinte sa o descrii.. nu cred ca exista cuvinte pentru a exprima starea si trairea pe care o ai.

Insa cati ajungem acolo? Nu cred ca iubirea aceasta e ca si un fruct.. si tot ceea ce trebuie sa faci e sa te urci in copac sa il iei. Nu cred ca aceasta iubire nu se castiga, si nu vorbesc aici de un concurs, ci vorbesc de o sinceritate, o acceptare a TA neconditionata. Abia atunci poti sa te oglindesti in celalalt si sa nu lasi ego-ul sa te ia la palme.

Ceea ce credem ca este iubirea si ceea ce ESTE cu adevarat sunt 2 lucruri complet diferite. Intram intr-o relatie in care clar ne setam unele asteptari, clar ca vrem ceva de la celalalt sau avem anumite interese. Suntem oameni si nu niste guru care ramanem insensibili la dorintele noastre, care nu dorim sa primim ceea ce oferim. Da, ar fi ideal sa fim ZEN, sa oferim si sa acceptam ceea ce primim. Dar oare aia e iubire? 

Nu e iubire nici pentru cel care ofera, nici pentru cel care o primeste. 

Da, vorbim de iubire neconditonata insa suntem OAMENI, nu zei sau Dumnezeu. Avem liberul arbitru, avem dorinte, avem vise, avem cereri si propuneri. Suntem fiinte spirituale care avem o experienta materiala, iar experienta materiala presupune sa fii in contact cu persoana de langa tine, si ea ca si tine, are si bune si rele. 

Vorbim de iubire necondtionata dar nu suntem in stare sa ne iubim pe noi sau pe cei apropiati noua. Ne dorim relatii armonioase de iubire si de fapt nu ne cunoastem pe noi si nu suntem autentici. 

Cred cu tarie ca exista iubirea neconditionata dar asta nu inseamna a accepta orice, a iubi fara a primi nimic in schimb, a fi puternic de fapt abandonandu-ti dorintele si visele.

Sa ii iubesti neconditionat pe ceilalti, pe cei dragi poti mai usor decat sa iubesti necondtionat persoana iubita. Ajungi sa o iubesti neconditionat: 1. daca sunteti compatibili si iubirea voastra curge si exista o simfonie intre a da si a primi. 2. te cunosti suficient de bine incat sa ii areti celuilalt umbrele tale, aspectele neplacute si lucrezi la ele, precum el ti le arata pe ale lui si lucreaza la ale lui, fara judecata si cu maxima intelegere. 

O data aceste etape trecute da, exista iubirea neconditionata. Dar nu inseamna ca totul e lapte si miere, nu inseamna ca nu te mai superi, nu inseamna ca accepti orice, ci tocmai iti areti interesele, dorintele, visele si te oglindesti in celalalt, iti areti cele mai vulnerabile parti si celalalt te accepta asa cum esti, exact asa cum faci si tu.

Dar oare cati dintre noi ne cunoastem suficient de bine? Cati dintre noi ne iubim pe noi? Cati dintre noi ne lasam sa fim vulnerabili si ne aratam acele umbre in fata partenerului? 

Cat de greu este apoi, cand te-ai dezgolit, si celalalt a vazut fete pe care nu vroiai sa le vada, cat de greu iti este apoi sa te ridici si sa mergi mai departe?

De multe ori renuntam sa mai credem in iubirea neconditionata pentru ca pana se ajunge la ea... e un drum.. mai mult sau mai putin anevoios, un drum in care ego-ul iti pune multe capcane, iti da multe examene. In multe capcane vei cadea, multe examene vei pica, tocmai pentru ca tu sa inveti sa te asumi, sa inveti sa fii TU in toate relatiile, sa inveti din oglindirea in celalalt, sa inveti sa iubesti, pur si simplu.

Asadar cred ca exista iubirea neconditionata insa pana sa fie neconditionata, e intai conditionata, de noi in primul rand ca oameni, pentru ca asa suntem construiti.. si apoi rand pe rand renuntam la acele "conditii" si iubim neconditionat.

Imi place sa cred ca viata ne ofera atat de multe ocazii cate avem nevoie pentru a ajunge acolo. Asa ca orice experienta este doar inca un pas spre aceasta iubire. Eu inca n-am trait acea iubire, de aia inca mai scriu despre acest subiect. :)

Fiti sinceri cu voi, acceptati-va umbrele si iubiti, asa cum puteti, asa cum sunteti acum, doar iubiti. Asta mi-am spus mie si e sfatul meu pentru voi.