Mi-am dorit sa simt, sa zbor, sa ma inalt si sa ma las incalzita de focul meu interior. E soare la mine... am zburat... poate prea departe si poate a fost prea frumos... sau spun "prea" pentru ca inca mi-e frica. De fapt depasirea oricarei frici o faci fiind vulnerabil... lasandu-te cuprins de profunzimea sentimentelor. De ce? Pentru ca nu te mai poti ascunde si pentru ca nu te mai poti minti, pentru ca tu insuti esti curat la suflet. E minunat sa poti face soare in intuneric doar pentru ca te deschizi si lasi sa patrunda razele, e minunat cand poti sa iti deschizi larg ochii si sa patruzi cu privirea ta infinitul, e minunat cand poti topi cu caldura sufletului tau orice obstacol, orice rau ce iti sta in cale. Traiesc, dincolo de trairea conditionata, traiesc pentru ca traiesc, iubesc pentru ca iubesc si sunt pentru ca sunt.
Ce zbor frumos! Ce adiere! Astfel de momente nu sunt decat o intalnire cu divinitatea, o intalnire tainica si plina de semnificatii.
Am realizat insa ca astfel de momente sunt unice, au o savoare, o arta aparte de a aparea si disparea. Nu putem avea o viata de astfel de momente, una dupa alta, pentru ca le-am pierde savoarea, nu le-am intelege mesajul, ne-ar "imbata" si ne-ar face atat de egoisti. Asadar am invatat sa-mi traiesc intalnirile, si mai important sa le las sa plece.... Ma mai surprind contempland la trecut, o nostalgie dulce insa prezentul e tot cea ce conteaza.
Acum sunt intr-o pauza de zbor... ma odihnesc, ma bucur si imi trag sufletelul. Admir privelistea si imi adun resursele pentru un nou zbor, o noua intalnire tainica.
