Alb negru

In ultima perioada, asa cum ati sesizat, sunt foarte meditativa. Vad viata mea ca un film alb negru la un televizor uitat de lume, prafuit de timp, desi actiunea filmului e cat se poate de interesanta. Incerc din rasputeri, sa pun culoare, sa schimb ceva, dar in loc ca imaginea sa se clarifice apar tot mai multi pureci pe ecran. Am doar un gust amar... pentru ca mi-am dat seama ca ma incapatanez sa vad si revad filmul vietii mele alb negru la un televizor antic in loc sa il arunc pe fereastra. Imi dau seama ca as putea da culoare vietii mele daca as renunta sa imi deschid atat de usor sufletul unor persoane care profita de acest lucru. As putea spune ca mi-o fac cu mana mea, am o tendinta masochista de a incerca sa ajut lumea, chiar si pe cea care nu se vrea ajutata, de a incerca NU sa schimb, ci de a le da o alta perspectiva asupra lucrurilor. De multe ori, si nu generalizez, rasplata vine printr-o lectie dura de viata. De data asta sper sa fii invatat ceva pentru a nu mai imi pierde timpul, energia si resursele cu persoane care nu stiu aprecia "oferta mea" si sa ma dedic celor care ma pretuiesc cu adevarat. Actiunea filmului meu alb negru era interesanta, era vorba despre acceptarea neconditionata a celuilalt, despre impartasirea unor vise comune, despre daruire, intelegere si mai ales sinceritate. Inceputul a fost interesant, inceput in care s-au jucat multe roluri. Sfarsitul a fost insa revelatoriu. Se spune ca minciuna are picioare scurte... ca te minti pe tine sau pe altii totul se descopera exact la momentul potrivit. Din pacate filmul meu alb negru nu are un happy end... ci mai degraba un final despre care ai zice ca nu are logica, poate ca si acest articol al meu. Un film poate prost, pe care il poti intelege doar daca ai ceva de invatat. Mesajul transmis nu e pentru oricine. Lectia mea din acest film este sa nu ma mai pierd pe mine, sa nu ma mai deschid unor oameni care pot profita de generozitatea mea, sa nu mai fiu atat de toleranta si oarba in a crede ca toti oamenii au de fapt un fond bun care trebuie doar descoperit. Sa nu ma mai pierd in vanatoare de suflete pierdute cand eu insami sunt inca un suflet pierdut care cauta raspunsuri. Am invatat ca uneori nu poti descoperi adevarate comori in sufletul omului, cum mi-ar place mie sa cred, ci poti descoperi adevarati monstri care te pot inghiti si pe tine. Va trebui sa ma salvez! O voi face aruncand pe geam si din inima tot ce m-a dezamagit si cautand "sa fiu" intr-un alt film, poate color la un televizor performant. Va urma probabil o alta lectie de viata...