Let go

Mi se intampla lucruri frumoase in ultima perioada care adauga culoare vietii mele. Ma simt valorizata, importanta, apreciata, chiar admirata. Munca mea chiar are valoare, stiam asta dar abia acum simt cu adevarat ca am ajuns exact unde mi-am dorit. De asemenea ma simt admirata ca si femeie, sunt persoane in jurul meu care stiu cat de mult pot sa daruiesc, ma admira nu doar pentru felul in care arat ci mai ales pentru felul meu de a fi, pentru "inocenta" sufletului meu.

Toate acestea insa m-au facut sa realizez ca viata mea a fost plina de iluzii, iar atunci cand reusesti sa te agati de ceva: un loc de munca, o relatie, persoane dragi, viata ta este distrusa. De ce? Pentru ca atunci cand te cramponezi de ceva, incetezi de fapt sa mai existi. Nu reusim sa obtinem asta decat prin intelegere. De multe ori confundam fericirea cu emotiile, cu fiorii pe care ii simtim ceea ce este fals. Nici macar acei fiorii pe care ii simti nu vin din implinirea unei dorinte. Dorintele sunt stari de neliniste, vrem sa ajungem acolo, ne imbatam cu aceste stari. De fapt ne hranim cu emotii zi de zi si de cele mai multe ori nici nu ne dam seama de asta.
O alta iluzie cu care am trait si de care inca incerc sa scap este faptul ca am nevoie de un salvator, de cineva sa ma ajute sa ies din starile mele nasoale. La fel cum incerc eu sa salvez pe altii si imi asum responsabilitatea pentru fericirea lor, asa strig dupa ajutor din afara si eu. Dar nimeni nu te poate ajuta decat tu insuti pentru ca nimeni altcineva nu intelege cu adevarat prin ceea ce treci tu. Doar tu poti cauta raspunsul, nimeni nu poate cauta pentru tine, cei din jur te pot doar ghida.
Dar eu ma stradui prea mult, incerc sa inteleg prea mult, am cazut intr-o alta extrema. Vreau sa ma trezesc, vreau sa aflu, vreau sa inteleg, vreau vreau vreau... de fapt vreau sa ajung undeva pentru ca asa am fost invatata sa imi indeplinesc niste obiective. Japonezii au o vorba: "In ziua in care incetezi sa calatoresti, vei sosi la destinatie." Uneori tot ce trebuie sa facem e sa traim in prezent, sa ne bucuram de aprecieri, de prieteni, de sanatate, sa lasam lucrurile in voia lor sa se intample. De asemenea am realizat cat de mult lucrez cu mine si cate multe vreau sa schimb la mine. Cu cat incerc mai mult, cu atat pierd din autenticitate, cu atat parca nu ma mai recunosc. Am sa citez iar din Anthony de Mello: "Cum poate cineva sa faca fata raului? Nu luptand impotriva lui, ci prin efortul de a-l intelege. Prin intelegere, el dispare. Cum face cineva fata intunericului? Nu cu pumnul. Nu izgonesti intunericul din camera cu matura, ci aprinzand lumina. Cu cat te lupti mai mult cu intunericul, cu atat devine el mai real pentru tine si cu atat mai mult te oboseste. Dar cand aprinzi lumina constientei, intunericul se topeste."
In aceasta perioada am fost prea preocupata sa ma lupt, sa ma afirm, sa scot capul la suprafata, poate a venit vremea sa am o alta abordare.