Am obosit... dar daca pana acum ma taram, asa de obosita cum eram, acum sunt nevoita sa fac o pauza. Sunt nevoita sa ma asez pe marginea drumului, sa imi trag sufletul, sa imi adun puterile, care in acest moment nu stiu pe unde sunt.
Nu am stiut sa fac asta niciodata in viata mea, sa ma izolez atunci cand chiar nu mai pot sau sa incerc sa previn aceasta stare. Ei... pana la urma chiar nu putem prevedea totul... chiar daca ne-am dori acest lucru. Intotdeauna ma fortam sa ma ridic, ma ambitionam sa merg mai departe desi tanjeam dupa un pic de ragaz. Nu va fie frica sa spuneti: NU MAI POT! In viata avem si astfel de momente... sunt doar niste hopuri pe care le putem trece gafaind, cu greu, cu durere, intr-un timp ce ni se pare o vesnicie sau putem sa stam, sa ne adunam si sa trecem hopul cu elan, cu voiosie intr-un timp de care sa reusim si sa ne bucuram chiar daca acest hop ne solicita. Asadar daca ma cautati si nu ma gasiti sa stiti ca ma odihnesc. Daca ma cautati si nu va raspund sa stiti ca am luat o pauza. Voi reveni atunci cand ma voi simti in stare.