Pur si simplu... despre viata

Pentru a-ti face visele sa devina realitate, primul lucru pe care trebuie sa il faci e sa te trezesti. (J.M Power)

Break YOUR wall

Am citit o poveste care mi-a placut enorm. Sa o parcurgeti pana la capat, MERITA! Vorbele mele sunt de prisos.

Zidul TAU


"Nu stiu cand am inceput sa construiesc zidul pentru prima data. Cred ca s-a intamplat atunci cand m-am gandit ca as putea tine oamenii la distanta construind un simplu zid.

Zidul ar fi un fel de limita, un fel de protectie.

La inceput, zidul nu era inalt decat pana la genunchi. Arata chiar bine, facut din pietre pe care le-am gasit pe parcursul vietii.
Zidul era atat de mic incat unii oameni nici nu-l observau impiedicandu-se de el. Altii, il vedeau, dar treceau peste el si se apropiau foarte mult de mine. Nu ma simteam foarte confortabil asa ca am construit zidul mai inalt.
Ma simteam mai bine, dar in curand mi-am dat seama ca oamenii vor veni si isi vor sprijinii coatele pe zid in timp ce vorbesc cu mine. Unii stateau prea mult, iar altii nu erau genul meu de oameni. Si, chiar si cand am pus pietre ascutite pe marginea zidului, ei pareau a nu observa.
Intr-o zi, unul dintre ei a sarit peste zid, si a ramas chiar de partea cealalta. Asta chiar m-a infuriat. Am decis sa construiesc zidul mai inalt. Pe parcurs ce eu continuam sa construiesc, am devenit din ce in ce mai increzut. Am pictat desene pe pietre, am desenat si fereastre colorate in forma de arc, ferestre care deformau lumina pentru a nu se vedea nici inauntru, dar nici in afara. Imi placea ceea ce realizasem asa ca tanjeam sa impartasesc si celorlalti cum am realizat fiecare desen, dar am realizat ca nu s-a oprit nimeni sa vorbeasca cu mine de ceva vreme. Unii treceau parand ca nu ma observa nici pe mine si nici zidul meu. Altii stateau tristi si ma priveau cum construiesc. Credeam ca sunt invidiosi pe zidul meu si asta ma facea sa-i detest. Ii detestam pe toti.
Intr-o zi un om s-a oprit sa asculte cum construiam zidul. Voia sa intre inauntru sa vada ce fac. I-am explicat ca motivul pentru care construiam zidul este pentru a-i tine pe ceilalti de partea cealalta, dar mi-am dat seama ca nu a inteles sau nu-i pasa. Dupa plecarea lui am continuat sa construiesc zidul, sa-l fac mai inalt.
Eram atat de absorbit de zidul meu incat rar gaseam timp si pentru alte lucruri. Am tot cautat prin viata mea pietre noi si diferite. Am gasit pietre de a caror existenta nici nu stiam. Modelul era foarte important pentru mine. Construiam si reconstruiam pana cand totul iesea exact asa cum doream eu . Unele pietre imi erau asa de dragi incat le lustruiam cu atentie de cateva ori pe zi.
Intr-o zi insa am realizat ca zidul era atat de inalt incat nu-i mai puteam vedea pe trecatori. Nu mai auzeam pe nimeni si nimic. Totul era o liniste profunda.
Este cineva acolo, am strigat? Nici un raspuns. Era intuneric inauntru si aerul era urat mirositor. Am stat inauntru pentru mult timp. Era liniste mormantala, intuneric si singuratate. Nu se auzeau decat soaptele memoriei mele.
M-am gandit la cei carora nu le placea zidul meu, la cei care au ras de el, la cei care l-au dispretuit, fiind gelosi. Am stat in umbra asteptand sa vina cineva sa-mi spuna ca le place zidul meu. Dar era intuneric si liniste, foarte liniste.
Nu stiu cat timp am stat in umbra memoriilor mele, dar intr-o zi am observat ca una dintre pietre nu se potrivea atat de bine cum credeam eu ca se potriveste si zidul parea crapat. Asta era deja prea mult.
Credeam ca zidul meu este perfect, dar nu era.

Cu disperare am cercetat zidul si normal ca mai existau si alte imperfectiuni. Si, colac peste pupaza, ca sa adauge la durerea descoperirii mele, intr-o zi cineva mi-a strigat de pe partea cealalta: "Zidul tau e naspa! E curbat, gri si inegal!"

In ziua in care o floare a cazut la picioarele mele m-a podidit plansul. Am alergat pana la zid si m-am catarat sa vad cine a aruncat floarea peste zid. Pana cand am ajuns in varful zidului, nu mai era nimeni de cealalta parte. M-am intors la floare si am petrecut mult timp admirandu-i perfectiunea. Am inceput sa observ absurditatea si imperfectiunea zidului meu. Am cazut in genunchi si am inceput sa plang cu lacrimi de crocodil.
"Of, sunt atat de singur! Zidul meu este prea inalt. Este imperfect si urat. Totul este de prisos. Nimic nu-mi mai apartine! Va rog , ajutati-ma!"
Apoi ceva ciudat s-a intamplat. Am simtit cum ceva in mine s-a miscat asa cum se misca un copil in pantecele mamei sale, si, in linistea lumii mele care tocmai se prabusise am simtit in toata fiinta mea o prezenta divina. Am ingenuncheat in acel loc mirandu-ma de faptul ca Dumnezeu ar putea veni la mine. Si am inceput sa plang de bucurie ca nu eram singur si ca in intunericul meu fusese strapuns de lumina lui binecuvantatoare.
M-am bucurat zile intregi de prezenta lui. Zidul meu stralucea de/cu caldura luminii lui, iar eu din acel moment nu am mai simtit frigul si singuratatea. Stiam ca m-a privit in timp ce-mi construiam zidul si ca a asteptat cu rabdare ca eu sa realizez ca era un lucru facut de prisos/in van.
Intr-un tarziu mi-am dat seama ca el trebuie sa stie de ce era zidul meu asa de urat? Cand l-am intrebat, a inceput sa ma invete. Imi arata greselile pe care le faceam in fiecare zi. A inceput sa le dea pietrelor nume.
"Aceasta piatra este gelozia, trebuie sa scapi de ea!" Cateodata se intampla sa fiu reticent la ceea ce-mi spunea. Protestam cu zilele pentru ca aceea era piatra mea preferata. Era una dintre pietre pe care o pastrasem si iubisem ani de ani de zile. Atunci cand am fost in final pregatit el m-a ajutat sa inlatur piatra.
Intr-o zi, cand a inlaturat una dintre pietrele cele mai grele, o mana a patruns prin acea deschizatura. "Strange-o, mi-a zis." Cu o oarecare ezitare am luat mana si am ramas asa, in caldura specifica acelei apucaturi. Am stiut intr-un fel ca mana si persoana din spatele ei asteaptau de mult sa apara acea deschizatura din zidul meu. In acel moment am simtit inauntrul sufletului foamea si dorinta arzatoare de alinare din partea unei fiinte umane.
La inceput am crezut ca prezenta Lui in interiorul zidului meu imi era de ajuns dar, odata cu strangerea mainii am stiut ca a venit sa darame zidul. O parte din mine a vrut sa tasneasca inainte, dar cealalta parte plangea de frica. De ce nu puteam pastra macar o parte din zid? Prezenta acelei parti era de ajuns.
Am privit toate pietrele pe care le stransesem pe tot parcursul vietii. Unele dintre ele inca mai faceau parte din zid. Pe celelalte El le-a aranjat frumos intr-un colt. Daca doream vreodata sa reconstruiesc zidul puteam face asta oricand. L-am implorat sa le arunce dar, mi-a spus ca numai cu ajutorul lor imi pot testa puterea de a ma abtine. Cat de tentant era!
Intr-o zi, cand El parea a nu se afla prin preajma, m-am repezit si am luat in brate una din pietrele care-mi erau dragi pentru a o folosi la reconstruirea zidului. Numai atunci am realizat ca, daca ar fi sa fiu indeajuns de puternic sa traiesc fara zid, ar trebui sa stiu ca pietrele sunt la locul lor. Ar trebui sa stiu numele fiecarei pietre in parte. Si, stiindu-le numele pe dinafara, nu le-as fi putut folosi din nou fara sa-l tradez pe El.
Cu cat luam la o parte mai multe pietre, cu atat lumina patrunde mai mult. Si astfel, lumina Lui se reflecta si in afara zidului. Am inceput sa privesc prin spatiile create. Puteam vedea acum lucruri pe care nu le mai vazusem de mult: picaturi de roua, gargarite, raze de soare si firicele de iarba. El mi-a spus multe lucruri si mi-a dat cadouri. Cu cat vorbeam mai mult cu El cu atat imi doream mai mult sa vorbim. Am vazut lucruri pe care nu le mai vazusem inainte si am auzit lucruri pe care nu le-am mai auzit pana atunci.
Intr-o zi cum stateam in fata unei deschizaturi, un om s-a oprit sa-mi vorbeasca. I-am spus despre prezenta divina si despre felul in care mi-a influentat viata. Omul mi-a spus ca intelege. Dar, a spus el, daca ceea ce-mi spui este adevarat, atunci de ce ai acest bloc plin de resentimente care face parte din zidul tau? Nu-l pot vedea! Pietrele imi blocheaza vederea.
M-am uitat si era adevarat, una din pietrele la care tineam cel mai mult era exact in fata mea acoperind aproape o intreaga parte a zidului. Fusese una dintre primele pietre pe care le-am zidit. Era un mare conglomerat de deziluzii, copilarii si incapatanari si alte lucruri meschine. L-am intrebat pe om daca ma ajuta sa-l dau jos. Imi era atat de rusine ca prezenta divina ar putea vedea acesata piatra imensa. Omul a slabit piatra, eu i-am multumit dupa care el si-a vazut de drum. Ma intrebam cum as putea scoate piatra fara ajutor. Am incercat din rasputeri. Am tras si iar am tras. M-am luptat din rasputeri, dar piatra nu s-a miscat decat putin. M-am asezat pe jos disperat. Stiam ca omul avea dreptate. Piatra trebuie inlaturata.
"Of, mi-am spus. Cum voi putea eu indeparta piatra asta! Este atat de mare si eu sunt atat de mic." "Nu o poti misca, a spus El!" "Dar trebuie, i-am raspuns. Omul a spus ca nu-i vina sa creada ca aceasta piatra mai exista in zidul meu." "Daca chiar vrei sa-ti dau la o parte aceasta piatra, o sa o fac." Am mers impreuna cu atentie pana la zid si am cioplit fiecare pietrica pana cand cea mare s-a micsorat!
Chiar si cu piatra de antipatie indepartata oamenii inca se mai impiedicau de resturile ramase din zid in timp ce treceau prin viata mea. Exista o femeie care care-l cunostea si care-l lasase sa-i daramam zidul. A patruns inauntru si s-a asezat pe una dintre pietre. I-am spus ce a facut El pentru mine si ea mi-a spus ce a facut pentru ea. I-am spus cat de mult am suferit si ca nu o sa uit niciodata cat de parasit si de singur m-am simtit inauntrul zidului. Da, a spus ea "sa-ti fie mila de propria persoana este un lucru oribil." Cand a plecat am gasit piatra pe care scria mila de propria persoana in zidul meu. Era udata de lacrimile mele. Am uscat-o si am pus-o deoparte cu pietrele celelalte.
Zidul era aproape demolat de tot. M-am uitat la tot ce puteam vedea acum in jurul meu. M-am gandit la dragostea Lui pentru mine si am respirat cu satisfactie si cu mandrie ca am putut ajunge asa de departe. "Uite cat de multe am realizat, m-am gandit!" Il cunosc mai mult decat multi dintre cei care se aflau in afara zidului, decat multi dintre cei saracii, neluminati care nu-l cunosc nici pe departe cat il cunosc eude bine! Este atat de usor! Oare de ce nu-si dau seama?
Coplesit de tot ceea ce a facut pentru mine si de tot ceea ce m-a invatat, m-am asezat pe una dintre pietrele care mai ramasese si am inceput sa le spun trecatorilor despre ceea ce impact avusese prezenta divina in viata mea. Eram consternat de faptul ca nimanui nu parea sa-i pese de nimic din ceea ce spuneam. Le-am spus cat de intunecat si cat de singur m-am simtit inauntrul zidului, si cum a venit El si m-a ajutat sa-l daram. Ce lucru de prisos este sa construiesti ziduri. I-am vazut pe altii construind ziduri si m-am dus la ei implorandu-i sa se opreasca, dar nu ma asculta nimeni. Am strigat plin de frustrare: "De ce nu ma aud?, De ce nu vor sa inteleaga?, De ce nu ma cred?" M-am asezat cu fata in jos, pe aceeasi piatra pe care statusem pana atunci. Era extrem de mare si foarte lustruita. Fusese pentru mine premiul cel mare. Reprezenta mai mult decat numai partea stanga a zidului.
"Vreai sa aflii raspunsul la intrebarea ta, m-a intrebat El?"
"Stii ca vreau, i-am raspuns eu!"
"Ridica-ti capul si uita-te la piatra pe care stai!"
Am ridicat capul si am ramas fara rasuflare pentru ca mi-am vazut propria reflectie in masiva piatra. Era o anumita mandrie in privirea mea si in felul meu de a fi. Stiam ca piatra era mandria. In liniste am indepartat piatra amandoi.
Acum puteam vedea pajistea din fata noastra, iar o poteca pornea din locul in care ma aflam. Apoi El mi-a spus un lucru ciudat.
"Acum trebuie sa pleci. O sa merg cu tine, dar in acelasi timp o sa raman aici."
"Dar eu nu vreau sa plec, am protestat. Zidul este inca in picioare. Mai sunt si alte pietre care trebuiesc date la o parte. Vreau sa raman aici cu tine."
"Am spus ca o sa merg cu tine. Exista o deschizatura in perete pentru tine prin care poti pleca si veni. Iti mai amintesti de floarea care ti-a picat la picioare, de mana pe care ai strans-o, de femeia care ti-a aratat ce inseamna sa-ti fie mila de propria persoana sau de barbatul care ti-a aratat ce inseamna sa ai retineri?"
"Da, am raspuns eu, da!"
"Atunci tu trebuie sa pleci si sa faci acelasi lucru. Pentru ca de la cel caruia i se ofera mult se asteapta multe. Oriunde te vei duce eu voi fi cu tine. Si de fiecare data vei veni aici tentat fiind de ceva sau sa mai dai de o parte cate o piatra eu voi fi aici."
Asa ca am mers inainte. Si nu dupa mult timp am vazut o persoana care-si construia un zid. De abia incepuse sa-si construiasca zidul. Am vazut durerea si tristetea pe fata lui si confuzie in frenezia (nebunia) lui de a construi. M-am sprijinit de perete dorind sa-i spun ca-l inteleg. Dar pietrele erau astfel asezate incat marginile ascutite m-au taiat si m-am retras de durere. Am stat langa zid, ingrijindu-mi ranile. L-am privit intristat cum construieste.
In curand, zidul lui era asa de inalt incat nu-l mai puteam vedea si ma durea inima pentru ca stiam ca inauntru este intuneric si singuratate. L-am strigat dar nu m-a putut auzi. Era incredibil cat de urat era. Am intins mana si l-am atins, m-am sprijinit de el. Nu stiu cat timp am stat acolo dar intr-o zi am auzit pe cineva tipand "Zidul tau este urat. Este curbat, gri si deformat."
Ciudat dar nu mai auzisem nici un sunet din acel zid pana atunci. Zidul a inceput sa suspine. Lacrimile curgeau si pe fata mea si am plans de frustrare:
"Nu-l ajuti, terog? Te rog!"
Am crezut ca mi se frange inima si cuprins de disperare m-am uitat in jur. Daca-as putea macar sa-i dau un cadou care sa-i aline durerea. M-am uitat pe jos si am gasit o floare mica la picioarele mele. Cu ezitare am smuls-o si am aruncat-o peste zid. Apoi suspinele s-au oprit si am simtit o pace interioara pentru ca, intr-un fel am stiut ca prezenta divina a venit si la el si ca inima mea indurerata si faptul ca a primit cadou o floare a ajutat la acest lucru.
Stiam ca in curand o sa fie o deschizatura in zid si ca o sa pot sa-i apuc mana. Stiam de asemenea ca s-ar putea ca el sa nu stie niciodata ca eu am fost cel care a fost acolo. Dar acest lucru chiar nu conta pentru ca intr-un mod deosebit, minunat devenisem o parte din viata fiecarui om. Cu ajutorul prezentei divine vom deveni toti o persoana. Si intr-un fel am stiut ca nu vom mai fi niciodata la fel.
M-am reintors la zidul meu si fiinta divina era acolo. Impreuna am indepartat pietrele fricii, neincrederii si indiferentei. El a spus: "Acum incepi sa intelegi dragostea. Fara dragoste toate lucrurile pe care ti le-am spus pana acum ar fi fara sens. O sa incepi sa traiesti in pace si intelegere. O sa inveti ce inseamna blandetea si bunatatea, dar o sa-ti ia o vreme. O sa fiu intotdeauna o parte din tine!"

Asa s-a intamplat de am mers inainte incercand sa ajung la oameni, sa le intind mana. Cateodata se intampla sa astept langa un zid, cateodata sa le arunc floarea, cateodata a le strang mana.


Sunt zile in care ma reintorc la zidul meu, ating pietrele puse de-o parte si studiez restul de zid. Cateodata ma cuprinde dorinta de a-l reconstrui, dar vorbim, si El ma ajuta sa fiu puternic. Cateodata mai indepartam o alta piatra.

E ciudat ca am inceput sa vad persoane care-mi seamana, care sunt ca si mine. Cand vad pe cineva cu o floare stiu ca ea va fi aruncata peste zid. Cateodata vad pe cineva care sta langa un zid, trist, privindu-l pe cel care construieste zidul. Ii vad pe cei care stau pe pietre explicand ce fel de pietre au folosit ei. Stiu ca prezinta divina este cu ei de asemenea.
Mergem pe poteca, trecand unul pe langa celalalt si un puternic sentiment de dragoste trece printre noi. Vad pace in ochii lor si credinta in inimile lor si stiu ca odata zidurile vor fi daramate si vom fi liberi sa mergem dintr-un loc intr-altul."

Vedeti cate pilde gasiti in aceasta poveste? Am recunoscut perioada din viata mea cand am construiam de zor zidul, cand asta era o preocupare importanta din viata mea. Acum zidul e daramat, dar mai sunt pietre importante pe care ar fi bine sa le indepartez. In viata mea am atras persoane cu ziduri mai inalte ca al meu, persoane care nu mi-au acceptat ajutorul, fiind nevoita sa stau pe margine si sa urmaresc indurerata cum isi construiesc "nefericirea". Nu era timpul si nu eram eu persoana care ii putea ajuta, in primul rand pentru ca mai avea si eu de scapat de niste pietre. Insa au existat in viata mea si persoane care au acceptat floarea aruncata de mine sau mana mea. As vrea sa fac asta in continuare.
Vreau sa va daruiesc cate ceva din cunostintele, din experienta mea prin dezvoltarea unor cursuri de dezvoltare personala. Sa descoperim in noi ceea ce ne face sa construim ziduri inalte si cum sa le daramam.
Am pus un sondaj pe acest blog, as vrea sa stiu daca lumea este interesata de asa ceva si v-as fi recunoscatoare daca ati vota.

In vremuri grele nu trebuie sa construim ziduri pentru a ne proteja ci trebuie sa le daramam pentru a deveni mai puternici. Intrebarea este: Suntem dispusi sa renuntam la anumite "pietre"?




1 Comentarii:

manuela 9 februarie 2009, 10:50  

inspirata povestire!
Trist e ca unii dintre noi am fost liberi cu adevarat pentru putin timp dar am recidivat.
Si acum e mult mai greu de daramat zidul caci acum pietrele le-am legat si de gat.

Sunt fondator

O noua perspectiva asupra vietii - www.schimbarepozitiva.ro

Despre mine

Fotografia mea
Eu... pur si simplu Daca insa ar fi sa spun ceva despre mine,as spune simplu Delia, asa cum o cunosc cei apropiati. Am o meserie frumoasa si am decis sa fac o calatorie interioara si sa impartasesc cu ceilalti gandurile si trairile mele. Acum pot spune ca mi-am gasit drumul, vocatia.

Mai scriu aici:

Profilul meu profesional:

Persoane interesate

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Abonati

Rasfoiesc


clock-desktop.com

Contabilitate si Consultanta PFA Monica BORDEA 0742-065900

Contabilitate si Consultanta PFA Monica BORDEA 0742-065900

About this blog


Your future is based on the level of consciousness you hold as you make the choices that build it.

-- Alan Cohen


"The meaning of life is to give life meaning."

-- Ken Hudgins

When we own our lives, we accept what we've inherited and the experiences we hold in our memories. We also claim our right to create new conditions if we're not happy with what's come before. We assume responsibility for changing what does not suit us. We acknowledge our own special talents and skills, and truly comprehend our right to enjoy the journey. In short, we embrace the meaning and purpose, the mystery and the beauty of our lives.

Do you feel that you own your life at the moment?

"I think of life itself now as a wonderful play that I've written for myself... and so my purpose is to have the utmost fun playing my part."

-- Shirley MacLaine

"Life is too short to be little."

-- Benjamin Disraeli

"Every man dies, but not every man lives...."

-- Garth Brooks

Know Yourself and Grow Yourself - The degree that you know yourself defines the degree to which you grow yourself. Know yourself in depth. Answer in detail ‘Who am I?’

Faceți căutări pe acest blog

Se încarcă...